Introducere
Persoana Sfîntului Apostol Pavel este mai bine cunoscută decît a celorlalţi Apostoli. Faptele Apostolilor, scrise de ucenicul său, Luca, şi Epistolele sale ne procură informaţii bogate despre viaţa şi activitatea sa. Pe scena istoriei Bisericii primare, figura uriaşa a Sfîntului Apostol Pavel rămîne dominantă mai mult de două decenii.
Viaţa sa înainte de convertire
Sfîntul Apostol Pavel, cunoscut mai intîi sub numele de Saul (cel dorit), s-a născut la Tars , capitala provinciei Cilicia din Asia Mică, în primii ani ai erei creştine, din părinţi evrei, cu bună stare materială. Ei aveau un atelier de tesut stofe din păr de capră, din care făceau mantale şi corturi pe care le vindeau.
Oraşul Tars avea şcoli vestite, la care Saul a învăţat bine din copilărie limba greacă, pe care a cunoscut-o mai bine decît ceilalţi Apostoli. De la părinţii săi, avea dreptul de cetăţean roman. Ambele calităţi au avut mare importanţă în activitatea lui misionară.
De foarte tanar, Saul a mers la Ierusalim , unde avea o soră, mama lui Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, spre a se instrui in Legea mozaică la şcoala vestitului învăţat rabin Gamaliel.
Saul nu l-a cunoscut direct pe Hristos. In timpul activitaţii publice a Mîntuitorului, el trăia la Tars , ca rabin. Auzind vestea marii mişcări produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la Ierusalim , unde a devenit persecutor al creştinilor. La uciderea cu pietre a Sfîntului Ştefan, ucigaşii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul[1]. El pustia Biserica din Ierusalim, intrand prin case şi, tîrînd pe barbaţi şi pe femei, îi ducea la temniţă[2]. După imprăştierea comunităţii din Ierusalim, Saul voia s-o desfiinţeze pe cea din Damasc.
Convertirea
Luînd scrisori de împuternicire de la marele preot către comunitatea iudaică din Damasc şi primind o gardă dată de Sinedriu, Saul porneşte spre Damasc, oraş situat la vreo 200 km nord-est de Ierusalim. Pe drum, în apropiere de Damasc, s-a petrecut faptul extraordinar care a schimbat cu totul viaţa şi misiunea rabinului Saul: convertirea lui la creştinism. Ziua, în amiaza mare, intr-o lumină strălucitoare, i s-a arătat Iisus Hristos, zicandu-i: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti”[3].
Minunea Damascului a făcut lumină în sufletul lui, încît, din persecutorul Saul, a devenit Apostolul Pavel. Orbit, uimit şi profund schimbat, Saul e dus de însoţitorii săi la Damasc , unde primeşte botezul de la preotul Anania. El intră astfel în sînul Bisericii ca “vas ales, ca să poarte numele lui Iisus înaintea neamurilor”[4], ca “Apostol chemat nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos si prin Dumnezeu-Tatăl”[5]. El incepe să predice în sinagogi că “Iisus este Fiul lui Dumnezeu“, spre uimirea şi surprinderea iudeilor din Damasc, care, auzind aceasta, s-au sfătuit să-l omoare. Saul este ajutat de creştini să părăsească oraşul, coborîndu-l noaptea peste zidurile cetăţii într-un coş, iar el se retrage pentru trei ani in Arabia, studiind Sfînta Scriptură şi meditînd asupra creştinismului[6].
Prima călătorie misionară a
Sfîntului Apostol Pavel
După primirea b otezului la Dam asc şi retragerea sa în Arabia, el s-a dus la Ierusalim , unde a fost introdus în cercul Apostolilor de Varnava, creştin iudeu, originar din insula Cipru. Fiind ameninţat de iudeii elenişti, Saul s-a retras la Cezareea Palestinei , apoi la Tars , de unde a fost chemat de Varnava la Antiohia pentru misiune între neamuri[7]. Din Antiohia, Saul şi Varnava merg cu o colectă la Ierusalim , în timpul foam etei de sub împaratul Claudiu (41-54)[8], apoi se întorc la Antiohia , de unde întreprind prima călătorie misionară între anii 45-48, luînd cu ei şi pe Ioan Marcu[9].
Cei trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, către insula Cipru, de unde era Varnava, pe care au străbătut-o de la răsărit spre apus. Aici deja au fost făcute unele convertiri[10], iar unii creştini ciprioţi au contribuit la fondarea Bisericii din Antiohia[11]. Insula Cipru era un teren excelent pentru a primi sămînţa Evangheliei, căci era locuită de numeroşi iudei. În oraşul Pafos, ei convertesc pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele căruia Saul s-a numit Pavel, nume pe care-l va purta pînă la sfîrşitul vieţii[12]. De la Pafos , cei trei misionari călătoresc pe mare spre nord-vest pînă în provincia Pam filia; la Perga Pam filiei , Ioan Marcu s-a întors la Ierusalim , Pavel si Varnava ajung în Antiohia Pisidiei. Aici au intrat în sinagogă pentru a asista la serviciul divin şi pentru a predica credinţa în Iisus Hristos. După lecturile biblice mai marii sinagogii au rugat pe Pavel şi Varnava să rostească un cuvînt de mîngîiere pentru fraţi. Cuvîntarea rostită de Sf. Ap. Pavel cu acest prilej [13] este primul model care ni s-a păstrat din bogata sa experienţă apostolică. De aici au fost prigoniţi de către iudei, determinîndu-i să plece din hotarele lor.
Călătoria continuă, predicînd noua credinţă în oraşele Iconiu, Listra si Derbe. La Iconiu au stat multă vreme dar şi de aici au fost prigoniţi de către păgîni şi iudei, fugind în cetăţile Licaoniei. La Listra , mulţimile, socotindu-i zei, au vrut să le aducă jertfe de animale, numind pe Varnava Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtatorul cuvîntului. Tot aici vindecă în chip miraculous un olog din naşter aducînd prin aceasta mult popor la creştinism. Dar iudeii reuşesc să înduplece poporul şî să-l întoarcă împotriva apostolilor, Sf. Ap. Pavel fiind lovit cu pietre şi tîrît afară din cetate crezînd că este mort. Vizitînd apoi comunităţile de curînd înfiinţate şi hirotonind preoţi pentru fiecare biserică, se întorc la Perga Pam filiei , iar de aici, prin portul Atalia, ajung pe mare la Antiohia , în anul 48, vestind credincioşilor cîte a făcut Dumnezeu cu ei şi cum a deschis păgînilor uşa credinţei[14].
Sinodul Apostolic de la Ierusalim
Întorşi la Antiohia Siriei , Pavel şi Varnava găsiră Biserica dezbinată, din cauza unor iudei-creştini veniţi din Iudeea, care învăţau că păgînii convertiţi la creştinism trebuiau să observe Legea mozaică, primind circumciziunea. Astfel s-a născut la Antiohia disputa despre valabilitatea Legii mozaice sau disputa despre respectarea ceremoniilor iudaice în Biserică. În anul 49 sau 50, Pavel şi Varnava, însoţiţi de Tit, merg ca delegaţi ai Bisericii din Antiohia la Ierusalim să supuna chestiunea Apostolilor. La Ierusalim , iudeii care au făcut parte din tagma fariseilor şi care trecuseră la credintă, sustineau c păgînii care se convertesc la creştinism trebuie să primească circumciziunea şi să respecte ceremoniile Legii mozaice.
În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor şi credincioşilor din Ierusalim, în frunte cu Petru şi Iacob, au ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia şi au hotărît, potrivit sfatului Duhului Sfînt, să nu impună creştinilor dintre neamuri „jugul” Legii mozaice, ci ei „să se ferească de cele jertfite idolilor, de desfrîu, de animalele sugrumate şi de sînge”[15]. Ei au trimis apoi Bisericii din Antiohia, prin Pavel şi Varnava, însoţiţi de Iuda şi Silvan, o scrisoare, prin care li s-a adus la cunostinţă hotararea înţeleaptă luată de Sinodul Apostolilor la Ierusalim , iar credincioşii s-au bucurat pentru mîngîiere[16]. Totodată s-a uşurat mult misiunea creştină printre neamuri, iar creştinismul, eliberat de servitutea Legii mozaice, şi-a întărit caracterul de religie universală.
La puţin timp după anul 50, Sfîntul Apostol Petru a părăsit Ierusalimul şi s-a dus la Antiohia , unde, la inceput, lua masa cu cei dintre neamuri. De teama iudaizanţilor, el n-a mai luat masa cu creştinii dintre păgîni, fapt pentru care a fost mustrat în faţa tuturor de Sfîntul Apostol Pavel[17].
A doua călătorie misionară a
Sfîntului Apostol Pavel
Sfîntul Apostol Pavel întreprinde a doua călătorie misionară împreună cu Sila, între anii 51-54, în timp ce Varnava şi vărul său, Ioan Marcu, merg din nou în Cipru[18]. Mergînd de astădată pe uscat, ei vizitează comunităţile din Siria, Cilicia şi Licaonia, unde, în oraşul Listra, convertesc pe Timotei, care i-a însoţit apoi în misiune. După ce au vizitat comunităţile înfiinţate în prima călătorie, ei trec prin Galatia, Frigia şi Misia şi ajung în oraşul Troa, unde convertesc pe doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luînd cu ei şi pe doctorul Luca, trec prin insula Samotrace şi ajung la Neapolis , în Macedonia, şi predică cu succes la Filipi , înfiinţînd aici prima comunitate europeană. La Filipi , Pavel şi Sila sunt bătuţi cu bice şi duşi la închisoare, de unde au scăpat în mod minunat. De la Filipi , trec prin oraşele Macedoniei, Amfipolis, Apolonia şi ajung la Tesalonic , unde au convertit un număr mare de prozeliti greci şi romani şi pe unii dintre iudei. Făcîndu-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu însoţitorii săi a plecat la Bereea , apoi el singur merge pe mare, ajungînd la Atena.
În cetatea culturii elene, filosofii epicurei şi stoici, care-şi petreceau timpul în Agora, să mai audă ceva nou, auzind pe Pavel vorbind în piaţă, s-au exprimat că el pare a fi “vestitor de dumnezei straini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea”[19]. Luîndu-l apoi cu ei, l-au dus înaintea Areopagului, unde Sfîntul Pavel a ţinut o interesanta şi originală cuvîntare. Lăudînd cucernicia atenienilor fată de zei, care au ridicat în cetatea lor un altar şi Dumnezeului celui necunoscut- pe care ei îl cinstesc fără ca să-l cunoască – , Sfîntul Pavel le spune că Acesta este Dumnezeul pe care-L vesteste lor, “Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea…Domnul cerului şi al pămîntului, Care nu locuieşte în temple făcute de mîini, nici nu este slujit de mîini omeneşti…Căci in El trăim, ne mişcăm şi suntem”[20].
În urma acestei cuvîntări, Sfîntul Pavel a convertit la creştinism un numar de greci, între care se aflau Dionisie Areopagitul, după tradiţie primul episcop al Atenei, o femeie cu numele Damaris şi pe alţii[21].
În marea lor majoritate însă, grecii s-au arătat curioşi faţă de cele spuse de Pavel, dar au rămas sceptici şi l-au luat în rîs, cînd l-au auzit vorbind, la sfîrşit, de învierea morţilor[22].
Mai mare succes a avut predica Sfîntului Apostol Pavel la Corint , unde a lucrat un an şi jumătate, impreună cu soţii iudeo-creştini Aquila şi Priscilla, pe care i-a întîlnit aici în anul 52. Aceştia s-au refugiat de la Roma la Corint în urma edictului publicat contra iudeilor în anul 49 de împăratul Claudiu (41-54), fiindcă se certau între ei din cauza lui Iisus Hristos. Între timp, au venit la Corint Sila şi Timotei, pe care Sfîntul Pavel îi lăsase la Bereea , în Macedonia[23]. La Corint , a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii şi pe mulţi alţii dintre greci. Iudeii, mînioşi din cauza succesului lui Pavel, îl duc în faţa lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele filosofului Seneca, care, dînd dovadă de tact, a refuzat să se amestece în disputele religioase ale iudeilor şi le-a poruncit să se întoarcă liniştiţi la casele lor.
Din cauza agitaţiei iudeilor, Sfîntul Pavel a plecat din Corint, luînd cu sine şi pe soţii Aquila şi Priscilla, pe care i-a lăsat la Efes , unde făcea misiune crestină un învăţat iudeu alexandrin, Apollo. Din Efes, pe mare, Sfîntul Pavel s-a dus la Cezareea Palestinei , apoi la Ierusalim , de sărbătoarea Paştelui, de unde s-a întors la Antiohia[24].
A treia călătorie misionară a
Sfîntului Apostol Pavel
Plecînd din Antiohia, centrul misiunii sale, Sfîntul Pavel şi însoţitorii săi au întreprins a treia călătorie misionară, între anii 54-58. El a vizitat mai întîi comunităţile creştine înfiinţate în Galatia şi Frigia, apoi s-a oprit la Efes , capitala provinciei Asia Proconsulară, pentru doi ani şi jumatate. La Efes , Sfîntul Pavel botează vreo 12 ucenici de ai lui Ioan Botezatorul, punîndu-şi mîinile peste ei şi chemînd puterea Duhului Sfînt[25]. Activitatea rodnică a Sfîntului Pavel a provocat o mare mişcare contra creştinilor, la instigaţia argintarului Dimitrie, care-şi vedea meseria periclitată din cauza întinderii creştinismului şi a înlăturării cultului zeilor[26]. După cum reiese din Epistola I-a către Corinteni, Sfîntul Pavel s-a luptat la Efes cu fiarele în circ[27].
Părăsind Efesul, Sfîntul Pavel s-a dus în Macedonia în anul 57 şi de acolo în Iliria[28], iar apoi la Corint , unde a scris Epistola către Romani. De la Corint , trecînd din nou prin Macedonia, a ajuns la Troa şi Assus, apoi, ocolind Efesul, unde a avut neplăceri din cauza răscoalei argintarului Dimitrie, s-a oprit la Milet. Acolo a chemat presbiterii din Efes, de care s-a despărţit cu duioşie pe ţărmul marii, prevăzînd că nu-i va mai vedea[29].
De la Milet , a plecat pe mare la Tir , Ptolemaida şi Cezareea Palestinei şi apoi la Ierusalim , în anul 58, ducînd cu sine colecta facuta în Grecia şi Macedonia pentru săracii din Ierusalim[30].
Călătoria Sfîntului Apostol Pavel la Roma
Cunoscînd ura iudeilor faţă de Pavel, Iacob cel Mic îl sfătuieşte să îndeplinească un act prevăzut de Legea mozaică şi el suportă preţul pentru curăţirea unor nazirei, care şi-au ras capul. În templu, cînd era să se împlinească cele şapte zile de curăţire, este recunoscut de iudeii din Asia şi arestat. La intervenţia hiliarhului Claudius Lysias, comandantul gărzii romane, Pavel este scos din mîinile iudeilor şi închis în turnul Antonia. La intervenţia ofiţerului roman i s-a îngăduit să se apere în faţa mulţimii înfuriate şi a Sinedriului. O conspiraţie pusă la cale de peste 40 de iudei fanatici contra vieţii lui este aflată de Ioan Marcu şi comunicată comandantului. Acesta îi trimite noaptea, sub o escortă puternica la Cezareea Palestinei , unde e ţinut în închisoare doi ani, intre 58 şi 60, de procuratorul Felix, cu speranţa de a obţine de la Pavel o sumă de bani. Iudeii din Ierusalim îl urmăresc însă şi acolo. Pavel se apără în faţa noului procurator Porcius Festus, a regelui Irod Agripa II (47-50) şi a soţiei sale, Berenice, iar în cele din urmă el face apel la judecata împăratului de la Roma , în calitatea sa de cetăţean roman[31].
Drumul la Roma s-a făcut pe mare, pe timp de toamnă şi iarnă, în anul 60, Pavel fiind însoţit de Aristarh, macedonean din Tesalonic, sub paza sutaşului Iuliu, întîmpinînd ameninţarea furtunilor şi a valurilor mării. Plecînd din Cezareea, au trecut prin Sidon, insula Cipru, Mira Liciei, pe lîngă insula Creta, insula Malta, unde au suferit un naufragiu, şi au ajuns la Puteoli , în Italia, în primăvara anului 61, de unde au făcut drumul pe jos pînă la Roma , acolo fiind întîmpinat de creştini la Forul Apius şi la locul numit Trei Taverne, a căror prezenţă l-a bucurat mult. Prezenţa creştinilor la Roma este o mărturie evidentă ca creştinismul patrunsese în capitala Imperiului înainte ca Apostolii Petru şi Pavel să fi sosit aici.
El a avut mare succes, prin predica sa, noua credinţă pătrunzînd chiar printre slujitorii palatului imperial, cum scrie el însuşi, în Epistola către Filipeni: “Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii (creştinii), mai ales cei din casa cezarului”[33]. În anul 63, Sfîntul Pavel a fost eliberat din prima sa captivitate la Roma.
Faptele Apostolilor se termină în anul 63. Din Epistolele scrise de Sfîntul Pavel de la Roma şi din alte ştiri, rezultă că, după eliberarea sa în anul 63, el a intreprins noi calatorii misionare în Rasarit, în insula Creta, unde a pus episcop pe Tit, la Efes , unde a aşezat episcop pe Timotei, în Grecia, la Nicopolis , în Epir, consolidînd comunităţile înfiinţate. E posibil ca el să fi ajuns şi în Apus pînă în Spania, cum dorea[34], pînă la marginile Apusului, cum afirmă Sfîntul Clement Romanu în prima sa Epistolă către Corinteni, scrisă către anul 96.
Împrejurările sfîrşitului său sunt necunoscute. Se crede că Apostolul neamurilor s-a dus din nou la Roma , unde a suferit a doua închisoare, din care n-a mai scăpat şi a murit ca martir sub împăratul Nero, în anul 67. După tradiţia creştină, el a murit în aceeaşi zi cu Sfîntul Apostol Petru, 29 iunie, care a rămas pînă azi ziua sărbătoririi lor. Alţi istorici cred că între moartea martirică a celor doi Apostoli e o diferenţă de un an, Sfîntul Petru murind în anul 66.
Sfîntul Apostol Pavel a fost îngropat pe calea Ostia, la Roma , unde secole de-a rîndul pelerinii creştini vin sa se închine la mormîntul său[35]. Mai tîrziu, pe locul mormîntului său s-a ridicat basilica „Santo Paulo fuori-le-mura” - „Sfantul Pavel dinafară de ziduri”.
Meritele Sfîtului Apostol Pavel sunt considerabile pentru răspîndirea creştinismului. Prin misiunea lui printre neamuri el a răspîndit creştinismul mai ales în lumea greco-romană şi l-a întărit la Roma , în centrul Imperiului roman. Dupa Sfîntul Evanghelist Ioan, el este cel mai însemnat scriitor şi gînditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionară printre neamuri, el a eliberat crestinismul de servitutea Legii mozaice şi a asigurat propovăduirea lui universală.
Opera Sfîntului Apostol Pavel
De la Sfîntul Apostol Pavel ne-au rămas 14 Epistole canonice cuprinse în Noul Testament în următoarea ordine:
Prima grupă: Epistole adresate unor comunităţi creştine (Roma, Corint, Galata, Efes, Filipi, Colose, Tesalonic);
A doua grupă: Epistole pastorale adresate unor persoane, dar cu mesaje de valoare generală (Timotei, Tit, Filimon) şi în final epistola adresată evreilor.
Epistola către romani, scriere amplă (16 capitole) ce vorbeşte despre îndreptarea prin credinţă şi judecata faptelor nedrepte, despre păcate, fapte bune, dezbinare, lupta dintre carne şi duh, despre învăţăturile lui Hristos, îndemnuri la sfinţenie, supunere, răbdare.
Epistolele către corinteni (I şi II), înfăţişează starea creştinismilui în lumea elenistică. În prima epistolă se precizează că lumea creştină nu este o comunitate filozofică grupată în jurul persoanelor care au rol de învăţător, ci propovăduieşte pe Hristos, cel răstignit.
Această învăţătură trebuie să stimuleze munca fiecăruia în clădirea comunităţii, care, prin Hristos, realizează biserica lui Dumnezeu. Se condamnă viaţa necinstită, imorală, separarea celor bogaţi de cei săraci cu ocazia unor praznice.
Epistola către galateni este adresată locuitorilor provinciei romane de origine celtică, din zona nordică a Asiei Mici. Epistola afirmă caracterul
divin al învăţăturii apostolice, mîntuirea prin credinţă şi prin respectarea învăţăturii apostolice, a iubirii aproapelui.
Epistola către efeseni are şase părţi. Primele trei vorbesc despre faptul că Iisus Hristos este capul bisericii, cel ce împacă şi uneşte pe credincioşii proveniţi din evrei şi păgîni. Următoarele capitole conţin sfaturi şi îndemnuri morale (dragostea de aproape, buna înţelegere, obligaţiile familiale, raporturile dintre stăpîni şi slugi, ş.a.).
Epistola către filipeni conţine sfaturi pentru conduită demnă de evanghelia lui Hristos, îndemnuri la răbdare
smerenie şi dărnicie.
Epistola către coloseni are patru capitole şi cuprinde îndemnuri spre un spor de credinţă, împotriva învăţătorilor mincinoşi, pentru viaţa întru Hristos şi înţelepciune, felurite îndatoriri privind soţii, copiii, părinţii, slujitorii, conducătorii.
Epistola către evrei cuprinde o comparaţie dintre Vechiul şi Noul Testament prin prisma jertfei lui Hristos pentru mîntuirea neamului omenesc.
Epistolele către tesaloniceni (2) cuprind laude aduse credincioşilor, învăţături despre Hristos, despre stăruinţa în dreapta credinţă, îndemnuri la rugăciune şi pentru răspîndirea cuvîntului Evangheliei.
Epistolele către Timotei (2), Tit şi Filimon conţin pilde, învăţături, rugăciuni şi sfaturi de maximă importanţă pentru viaţa creştină.
[1] Fapte 7: 58
[2] Fapte 8: 3; 22: 4
[3] Fapte 9: 4-5
[4] Fapte 9: 15
[5] Galateni 1: 1
[6] Fapte 9: 1-26; 22: 3-21
[7] Fapte 9: 27-30; 11: 25-26
[8] Fapte 11: 29-30
[9] Fapte cap. 13 şi 14
[10] Fapte 11:19
[11] Fapte 11:20
[12] Fapte 13:9
[13] Fapte13:16-41
[14] Fapte cap. 13 şi 14
[15] Fapte 15: 20-29
[16] Fapte 15:1-33
[17] Galateni 2: 11-14
[18] Fapte 15: 39
[19] Fapte 19: 18
[20] Fapte 17: 23-25 şi 28
[21] Fapte cap. 17
[22] Fapte 17: 32
[23] Fapte 18: 5
[24] Fapte 18: 1-22
[25] Fapte 19: 3-6
[26] Fapte 19: 23-40
[27] I Corinteni 15: 32
[28] Romani 15: 19
[29] Fapte 20: 1-38
[30] Fapte 21: 1-17
[31] Fapte 21: 21-40 şi cap. 22-26
[32] Fapte cap. 27 şi 28
[33] Filipeni 4: 22
[34] Romani 15: 24 şi 28
[35] Fericitul Ieronim, De vir. III: 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu