La pomenirea pruncilor ucişi de Irod...Irozii zilelor noastre

"Câta vreme traim înt-o lume civilizata (?!) unde uciderea celor nenascuti este un drept indiscutabil, nu vom fi vreodata fericiti! Aceasta este cauza principala pentru unele dintre cele mai mari rele care ni se întâmpla."

Irozii zilelor noastre…

“În atmosfera de sărbătoare ce a cuprins cerul şi pământul, la doar câteva zile de la Naşterea Domnului, Biserica îmbracă haină de „plângere şi tânguire multă” pentru pruncii nevinovaţi ucişi de cruzimea lui Irod. Atunci Iisus a fost scăpat de mânia lui Irod. Acum însă, El suferă chinul morţii împreună cu fiecare din pruncii ucişi cu instrumentele moderne ale medicinii, prin voinţa unei societăţi care şi-a pierdut busola şi care a ridicat la rang de lege fărădelegea.   Viaţa începe din momentul conceperii.

Semnificația Crăciunului și neînțelegerea ei

Pe o pagină a ziarului «O.T» dedicată Crăciunului, a fost publicat un articol important al Părintelui Protoprezbiter Gheorghe Metallinos cu titlul: «Semnificația Crăciunului și  neînțelegerea ei». Din acest articol s-a difuzat (demonul tipografiei l-a tipărit) doar un capitol mic, legat de chestiunile dogmatice. Considerăm că este datoria noastră să publicăm întregul articol al părintelui Gheorghe Metallinos, ca nu cumva să devină ținta unei rele întrebuințări din partea unor «binevoitori». Conținutul articolului este următorul:

 Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul a împlinit scopul creării omului prin apariția Sa în istorie, adică prin Întruparea și Nașterea Sa. Unirea făpturii create cu Creatorul său necreat. Scopul Întrupării este îndumnezeirea omului. «Dumnezeu se face Om, ca să-l facă pe Adam dumnezeu» (stihire la Nașterii Domnului). «Acesta S-a întrupat, pentru ca noi să ne îndumnezeim» (Sfântul Atanasie cel Mare). «Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni dumnezeu» (Sfântul Ioan Gură de Aur). În logica unui moralist, termenul «să ne îndumnezeim» pe care îl folosesc Părinții, cum ar fi Sfântul Atanasie cel Mare, este smintitor. De aceea, vorbesc despre «îndumnezeire morală».

Magii de la Răsărit şi creştinii de astăzi

“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!

 Să căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii; dar mai bine spus, nici steaua nu ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă.

Să ne ridicăm şi noi! Lasă-i pe toţi ceilalţi să se tulbure! Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împăraţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul. Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile.

Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia care venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum, nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri.

Părăseşte dar şi tu poporul iudeu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească, grăbeşte-te spre Betleem, unde este Casa Pâinii celei duhovniceşti. Eşti păstor? Vino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti împărat? Nu vii să-L vezi? Atunci nu ţi-e de folos porfira împărătească! Eşti mag? Asta nu te împiedică deloc, numai dacă vii să-L cinsteşti şi să I te închini Lui, nu ca să calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu.

Cum să-Ţi mulţumesc, Doamne?

Cristina Goreanu

Doamne, Dumnezeul meu cel Sfânt, cum să-Ţi mulţumesc că m-ai scos din învălmăşeala lumii şi m-ai adus în Biserica Ta? Cum să-Ţi mulţumesc că mi-ai iertat păcatele - mai multe decât puzderia de stele de pe cer şi decât nisipul mării? Cum să-Ţi mulţumesc că, orfană fiind, m-ai înfiat şi m-ai făcut fiică a Bisericii Mame şi m-ai dat în grija Prea Sfintei Maicii Tale? M-ai readus în cetatea Ta iubită, unde creştinii se ostenesc la lucrarea faptelor bune asemenea albinelor.

Cum să-Ţi mulţumesc, Doamne, că m-am născut ortodoxă, că m-am alăptat la sânul imun al credinţei pravoslavnice pe care au apărat-o cu preţul vieţii lor, de-a lungul vitregelor vremuri, strămoşii noştri?

Cum să-Ţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dăruit sănătate, că respir, că trăiesc, că văd, că aud, că simt în juru-mi şi în lăuntrul meu prezenţa Ta cea sfântă?

Tu m-ai adus la viaţă, Doamne, ca să mă bucur de slava Ta negrăită. Doamne, îţi mulţumesc şi pentru necazurile pe care mi le trimiţi, ca să mă apropii tot mai mult de Tine, după minunata Ta iconomie. Cum să-Ţi mulţumesc iarăşi, că de fiecare dată când am greşit şi mi-a părut rău Tu primul mi-ai întins mâna şi ai venit la mine, îndreptându-mi paşii pe dreapta Ta cale?

Cum să-Ţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat să gust o picătură din preadulcele Tău har, care mi-a rănit inima pentru totdeauna şi după a cărui dulceaţă şi gingăşie suspin acum mereu?!

Nu există iubire mai presus decât iubirea Ta, Doamne. Nu există nimeni şi nimic pe lume mai bun şi mai desăvârşit decât doar Tu! Doamne, îţi mulţumesc la nesfârşit că Tu eşti Dumnezeul meu cel Sfânt!

Anul Nou privit din perspectiva ortodoxă

Părintele Cleopa Ilie
Fragment din "Despre Anul Nou și despre calendar"

Începând de la Anul Nou, grija creștinului trebuie să fie alta decât petrecerile și chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem Anul Nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineață, așa o să-ți meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe fața pământului! Iată cum știu oamenii să mulțumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viață. Dar vine moartea la om și-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ți-o veni ceasul, te ia și te duce. Ai vrea să te rogi: "Doamne, mai dă-mi un minut!" Dar nu-ți mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ți-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepți, să te pocăiești, să plângi, să te rogi! Ți-a dat atâția ani de viată și n-ai avut nici o grijă. Și atunci vei vedea că nu mai este pocăință în timpul morții.