marți, 2 noiembrie 2010

Ce înseamnă a fi ecumenist?

-            A crede şi a spune că nu contează “biserica”, religia, credinţa din care faci parte, că toate sînt bune, că toţi avem acelaşi “dumnezeu”, dar numit în diferite chipuri, după “tradiţii”.
-            A crede şi a spune că Vechiul şi Noul Testament sînt schimbate, răstălmăcite, falsificate, greşit scrise ori traduse de Sfinţii Părinţi şi de istoricii Bisericii, cu sau fără intenţia de a ascunde adevărul înşelînd pe credincioşi.
-            A crede şi a spune că Biserica nu are, nu cunoaşte şi nu vesteşte: adevărul, mila, pacea, dragostea, dreptatea etc., aşa cum au fost acestea arătate şi lăsate nouă de Hristos la vremea sa, ci că dimpotrivă, ele sînt nesigure şi relative în Biserica Ortodoxă.
-            A crede şi a spune că Biserica încă nu există (şi că Biserica Ortodoxă e doar o parte a “bisericii adevărate” ce va fi “cîndva”), ci se formează în timp, începînd de acum, înaintînd spre viitor, prin urirea tuturor credinţelor şi religiilor lumii, creştine şi păgîne, rămînînd însă fiecare cu credinţa sa, ca şi pînă acum, dar sub o conducere mondială unică.
-            A crede şi a spune că Biserica nu e numai una, ci mai sînt şi altele, “surori”: catolică, greco-catolică, protestantă, anglicană, baptistă, adventistă etc., uitînd că, precum un singur Hristos există, o singură Biserică avem.
-            A te ruga, a sluji, a te împărtăşi la un loc cu ereticii creştini (chiar avînd poruncă de la duhovnic, stareţ, episcop).
-            A moderniza Biserica şi legile ei (dogme, canoane, tradiţii, pravile şi rînduieli administrative, juridice, morale), prin reforme înnoitoare hotărîte de instanţe civile şi bisericeşti, după mintea lumii şi împotriva rînduielilor ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Bisericii.
-            A crede şi a spune că important e să “crezi”, să ai “credinţă” - fără a preciza cum să crezi, ce să crezi, în cine să crezi, ce credinţă să ai – să fii “bun”, “liniştit”, “paşnic”, “cuminte”, “cinstit”, “harnic”, “muncitor” etc., neştiind că atît ereticii creştini, cît şi păgînii au în chip firesc aceste virtuţi, fără a fi însă ortodocşi, botezaţi în Biserica lui Hristos.
-            A crede, a susţine, a propovădui următoarele înşelări drăceşti: spiritism (vorbirea cu morţii), yoga, reiki, zen, shiatsu, ki-kong, întemeiate pe credinţa în reîncarnare, nirvana, karma, suflet cosmic, lumi paralele, civilizaţii extraterestre, spaţii astrale, puterea horoscopului (zodiac), bioenergie şi radiestezie.
-            A crede şi a practica felurite autovindecări: mantre, tratamente naturiste, energia palmelor, antrenarea reflexelor, folosirea cristalelor, pietrelor, culorilor, sunetelor, muzicii, rîsului, hipnozei, stimularea imaginaţiei, a gîndirii pozitive, educarea minţii / sinelui / conştiinţei, sacroterapiei. 
-            A citi publicaţii ocultist-eretice-sataniste, care popularizează cele de mai sus: Biblia ortodoxă ilustrată, Credinţa ilustrată, Formula As, Bărbatul As, Femeia As, Magazin, Paranormal, Revista fenomenelor paranomale, Lumea misterelor, Revista misterelor, Dracula;
Precum şi cărţi de felul acestora: Medicina isihastă, Gîndirea pozitivă, Programul Terra, Apocalipsa decodificată, Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi sfînt tratat de medicină, Calea spre desăvîrşire, OZN-uri de pe celălalt tărîm, Fenomenul Valentina, Puterile gîndului, Programaţi-vă succesul, Divina iubire, Bioritmuri, Îndepărtează frica, Rezolvarea conflictelor, Reiki tradiţional, Yin-yang: secrete şi reţete, Dezvăluirea aurei, Fenomenul psi – spirit şi destin, Psihometria – capacitate paranormală, Fenomene parapsihologice, Hipnoza, Terapia destinului, Reîncarnarea într-o nouă perspectivă, Călătorii astrale etc;
Cărţi de demonizare a copiiilor. Colecţiile: Pokemon, Harry Potter, Micul vampir, Ştrumfii şi seria Aventurilor baronului Munchausen, Broscuţele ninja etc.; 
Cărţi fals-ortodoxe: Epistolia, Visul Maicii Domnului, Talismanul, evangehliile apocrife: după Toma, cea Eseniană, Cartea apocrifă a lui Enoh. 
 A viziona filme de felul: Stăpînul inelelor, Highlander, Frenkenstein, Secrete şi dezvăluirii, Extratereştri, Vrăjitoarele din Salem, Dracula, Cei şapte gladiatori, Un înger pentru May, Formula mortală, Întoarcerea morţilor, Zombi, Godzilla, Evadare imposibilă etc;  
Şi desene animate: Omul de tinichea, Omul păianjen, Batman, Frumoasa şi bestia, Broscuţe ninja, Vrăjitorul din Oz, Ştrumfii etc.
- A crede şi a admira “puterile” marilor vrăjitori contemporani: Gregorian Bivolaru, Mihai Dogaru, Valeriu Popa, “fenomenul” Mudava, Ana Pricop, Desanca, Valentina, ioan Negrea, Marian Zidaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu; şi a înşelaţilor din Biserică: preot Vrăjitoru’ (Liteni-Suceava), preot Daniel Horga (Călugăreni – Suceava), preot Gabriel Nicu (Brăneşti – Ialomiţa), ieromonah Ghelasie Gheorghe (Frăsinei – Vîlcea); autori de manuale drăceşti: Rudolf Steiner, Alistair Crowley, Alina Simina, Vasile Constantinescu, Lidia Şlesar, Vera Pfeiffer, Maria Kobrileanski, Ion Ţugui, Toni Victor Moldovanu, Vanga, Lazarev, ion Mamulaş, Ruth Berger, Uri Geler, Ted Andrews, doctor Sorin Modreanu-Banat, Dan D. Farcaş, Florin Gheorghită, Ion Hobana, Paramahansa Yogananda, Omraam Mikhael Aivanhov, Wendy Grant.
- A crede şi a admira puterile marilor “artişti magicieni”: Jozefini, David Copperfield, precum şi altor circari şi fachiri.
-            A crede şi a spune că toate cele pomenite nu sînt erezii, nici înşelări, ci doar: “adevăr privit din mai multe unghiuri”, “părţi ale aceluiaşi adevăr”, “noi moduri de a percepe adevărul”, “moşteniri culturale şi etnice diferite”. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu